Acrobatul
Motto: ”Mă balansez, mă balansez
pe acest fir subţire de viaţă
deasupra unei prăpăstii de cer
între supranatural şi patologic.”
Nebunul din Brent.
În subconştientul teatrului
pătrundeai cu un scripete
manual. Ca să ajungi în
subsolul subsolului trebuia să cunoşti bine clădirea şi să crezi în oamenii care o
slujeau.
Care oameni, pe când acolo făceau salturi de
broască
sub îndrumarea marei regizoare, la suprafaţă, le transpuneau scenic printr-o mişcare simplă de picioare, ca
semn teatral. Marea regizoare, aici, greoaie, sub noi, uşoară. Aşteptarea intrării în scenă, momentele de joc, se măsurau în ere, o
epocă
de o secundă,
devenea un conglomerat de universuri.
Cei ce coborau, se întorceau după calculele de aici, exact la timp pentru a-şi ridica salariul şi încheia săptămâna cu câteva reprezentaţii.
Cei ce se întorceau pentru puţină vreme, aveau acolo treabă.
Cei ce nu se mai întorceau deloc, erau aleşi de marea regizoare pentru roluri de anvengură.
Era nevoie de eroi, la urma urmei!
Se căuta o estetică perenă, neînchinată vreunei veşnicii trecătoare.
