Magazia de decoruri
Motto:”Eternul
mister al lumii este că aceasta trebuie
înţeleasă”
Albert Einstein
Nu prea confortabil
locuiam în Teatru.
Portretul meu atârna
într-un cui, bine înrămat şi fixat. Mama, după ce murise, locuia cu mine. Îşi înşirase pe pereţi fotografii din tinereţe. Nu ştiam că fusese profesoară de sport. O figură masculinizată, ţinută olimpiană, cu cronometrul
pe piept. Regizorul
Când fusesem filmat? În timpul repetiţiilor sau la premieră? Nu văzusem nici un cameraman. Cum, nu mi-aduc
aminte, când şi cui, am cedat
camera de la marginea oraşului pentru a
locui în Teatru, viu şi-n acelaşi timp legendă prafuită într-un tablou, pe sub care actorii se agitau într-un continuum gălăgios.
Trebuia să intru în scenă, nu mi-aduceam aminte replicele piesei, regizorul făcea ultimile observaţii, publicul se anunţase numeros.
După spectacol, am intrat în camera din aripa de vest a clădirii. Totul era real, mâncam şi respiram materie, călcam pe pământ sigur, un soare sigur naufragia la orizont.
Am refăcut drumul spre Măria Sa, Scena, acum
goală,
podium întunecat. Rostesc replici cu glas tare.Un zgomot mă îndeamnă să-l urmez pe treptele care duceau spre
subsolul Teatrului.
Câtă lumină, ce şantier, Magazia de
decoruri! Recuziterii şi maşiniştii, lucrau într-un ritm îndrăcit, tâmplarii şi electricienii
asemenea, pictorul scenograf se mişca cu precizie, cerând mereu câte ceva proaspăt licenţiatei graficiene, o anume vopsea, un anumit tip de pensulă, urmărind schiţa uriaşă de pe peretele pe care era numerotată ordinea asamblării oraşului. Era mult zgomot de la circular. Se sudau schelele metalice,
electricienii verificau cu filtre difuzarea luminii proiectoarelor de la rivaltă. Croitorii, protejaţi de paravane, ajustau şi refăceau costume.
Mi-am văzut mama în costum de
pilotaj, balerină şi ofiţer.
Aici era şi regizorul într-o atitudine de giggolo. Aici eram eu, bătrân, mort sau copil. Foile de placaj erau
transportate cu grijă. Am fost stivuit
lângă stivele colegilor mei, la
fel stivuiţi lângă mormanele de costume din diferite etape ale
existenţei, graficianul le schiţa, pictorul scenograf le desăvârşea alegând vopseaua potrivită fiecăruia, în funcţie de rezervele de care dispunea.
Fantezia pictorului, combinată cu orgoliul său creator, impunea anumite derogări de la stricteţea schiţei, dar în general destinul era respectat.
Un maşinist mânui greşit o grindă şi fără voie sparse un proiector şi sfâşie pânza proaspăt pictată a fundalului imens. Iluzia s-a spart odată cu explozia becului.
“E
limpede!”mi-am zis.
Am dat cu mâna într-o
parte “Sonata în LA” de Liviu Glodeanu şi m-am apucat de treabă.
Limbile înnodate ale ceasului-brăţară indicau ora aceasta.
